“În clasa a 9-a, profesoara de limbă rusă mi-a dat să citesc Livada cu vişini de Cehov. Nu mi-a plăcut. Mă enervau boierii care se chinuiau mereu, îmi plăcuse doar Lopahin, cel ce a tăiat livada.
Şi noi aveam în sat o livadă pe malul Nistrului, cu meri ciudaţi şi cu fântâni în care când venea Nistrul lăsa peşti. Asta era prima mea imagine despre Rai. Profesoara m-a întrebat ce-ar fi dacă ne-ar tăia livada din sat, cum a făcut Lopahin. Întrebarea m-a dat peste cap şi atunci mi-am dat seama că nu era vorba doar de meri sau vişini. Mai târziu, un coleg, Petrică (îl cheamă ca pe băiatul meu), care a ajuns preşedinte de C.A.P., a taiat livada şi a plantat tutun şi pătlăgele. Îmi spuneau mereu că tutunul şi pătlăgelele merg bine pe la noi, băi băiete. Cam atât de puternic putea fi în acele locuri spiritul lui Lopahin.
Aşa m-am format, cu astfel de întâlniri care mă puneau pe mine sub semnul întrebării. Cum spunea Cehov că sarcina fiecărui om este stoarcerea în fiecare zi măcar a câte unei picaturi de sclav din noi. Mulţi rămân vegetali, nu storc sclavul din el, ci îl îngraşă.
Consideraţi că aţi stors sclavul din dumneavoastră?
E un proces continuu.”
Sursa: www.red-chicken.blogspot.com
